Au început filmările pentru lungmetrajul Din dragoste, cu cele mai bune intenţii, în regia lui Adrian Sitaru, şi vor dura patru săptămâni. Am avut ocazia să stăm de vorbă cu regizorul în Miercurea Ciuc.
După Pescuit sportiv, şi filmul Din dragoste cu cele mai bune intenţii foloseşte stilul de filmare point of view. Dar între cele două filme există o mare diferenţă de abordare.
În primul rând aş lămuri că nu este un stil de filmare point of view, este un tip de încadratură, pe care la Pescuit sportiv am folosit-o în toate cadrele, şi oricum nu e nici primul film realizat aşa, e ceva ce poate îmi place mie, pe mine mă bagă mult mai tare în poveste şi cred că va fi folosit tot mai mult în viitor. Într-adevăr şi Din dragoste cu cele mai bune intenţii vreau să-l filmez din unghiurile subiective ale personajelor, dar va fi mult mai stilizată imaginea, stilizat însemnând cadre mult mai liniştite, nu chiar fixe, dar semănând cu cele din Valuri. Vor fi ale mai multor personaje, care interacţionează cu personajul principal Alex, dar niciodată ale lui Alex, deci un fel de observaţie a cuiva, şi nu neapărat a personajelor importante din jurul lui Alex, ci a celor mai puţin băgate în seamă, personaje secundare, uneori chiar figuranţi, care fac parte din scenă. Deci va fi mult mai puţin intruziv sau agresiv acest point of view.
De ce aţi ales POV-ul? (point of view)
Pentru că îmi place şi cred că e mult mai interesant pentru spectator să fie pus în mijlocul acţiunii prin ochii personajelor; are şi un fel de putere dramaturgică, pentru că filmul începe şi se termină, cu unghiuri subiective, dar n-aş vrea să deconspir acum ce înseamnă pentru mine, dar e ca şi în Pescuit sportiv, acest unghi subiectiv mă ajută cumva să-mi expun propria filozofie despre viaţă. Dar şi ca poveste înseamnă pentru mine ceva mai mult, pot să-mi expun vizualul, să-mi expun punctul meu de vedere mistic asupra acestei poveşti, dar n-aş spune mai mult. Şi va fi un film destul de puţin tăiat şi decupat. Nu e un film decupat, ca Pescuit sportiv, e mult mai aşezat. Chiar ieri am tras nişte cadre de trei-patru minute, scene dintr-un singur cadru, intrarea din spital, trecând prin lift, şi ajungând spre coridor, e destul de dinamic de fapt… e montaj în cadru.
Care era ideea de bază a filmului? Am înţeles că se bazează pe o experienţă personală.
Da, e destul de mult autobiografic. O experienţă ce am trăit-o cu mama mea, care a avut un atac cerebral, a fost cea mai uşoară formă şi simplă, şi de fapt de aici a şi pornit ideea. Pentru mine a fost o experienţă traumatizantă cu cineva foarte drag, care e posibil să moară. Personajul principal e acest Alex, ce am fost eu, care trece în patru-cinci zile prin toată paranoia, şi în vertijul întâmplărilor, trebuie să ia decizii, să deţină controlul, întâlneşte o grămadă de prieteni, care din dragoste cu cele mai bune intenţii vor să facă bine, dar de foarte multe ori sfaturile sunt contradictorii, şi dintr-un om care credea că poate controla totul, devine din ce în ce mai iraţional, ia măsuri greşite, şi asta m-a speriat, cât de uşor putem face greşeli din ignoranţă şi până la urmă exagerând din impulsul asta de a face bine, de fapt nu ajutăm prea mult, şi stricăm uneori mai mult, decât ajutăm.
De când lucraţi la scenariu?
La scenariu lucrez din 2007, când s-a întâmplat chestia cu mama şi am pus prima dată povestea într-o formă scurtă pe hârtie, după care am început să-l dezvolt la Cinéfondation, că tocmai câştigasem o bursă pentru dezvoltare de scenariu. Am trecut şi prin Binger (Binger Filmlab n.r.), un alt program de script development în Amsterdam, deci cam de trei ani.
Aţi planificat filmările pentru vara 2009…
Da, aşa e. A fost programat mai demult, eram pregătit să filmez anul trecut, dar e mai bine să nu te grăbeşti. Dar nu era un film, care se poate face ieftin, între timp am şi strâns bugetul filmului.
Faţă de Pescuit sportiv, un film independent, la care eraţi şi regizorul şi producătorul filmului, Din dragoste cu cele mai bune intenţii este o coproducţie.
Casa mea de producţie este una mică în această coproducţie. Cei mari sunt HiFilm, CNC, TVR şi a doua e în ordinea importanţei casa de producţie Cor Leonis Films, din Ungaria. Am mai primit şi fonduri Eurimages în valoare de 110 000 euro.
Care sunt avantajele şi dezavantajele situaţiei?
Ar trebuie să fie doar avantaje. Doar aşa în coproducţie cu două sau trei ţări europene este posibil să poţi aplica la fonduri Eurimages. Şi în rest e bine şi pentru mine când există coproducători, că e important să ştiu, că sunt oameni care cred în proiectul meu, pentru că nu e uşor să faci rost de bani, nu e uşor să te implici într-un proiect, în care dacă nu crezi, e aproape imposibil să-l realizezi, şi-mi dă mie un fel de încredere, că chiar e bine ce fac, şi se mobilizează energii.
Cum este să lucraţi cu o echipă aşa mare?
Nu este o echipă mai mare decât la filmările din televiziune, unde am mai lucrat, cam acelaşi gen. Pentru mine este destul de relaxant, că e cam de aceeaşi amploare, dar nici pe departe nu e ritmul de filmare din televiziune. Oamenii sunt aici mai profesionişti, au mai făcut film, şi ştiu foarte bine ce au de realizat. Mă simt liniştit, ştiind că dacă fiecare îşi face treaba, eu nu mai trebuie să fiu paranoic dacă nu merge ceva bine.
Cum aţi ales actorii?
Pe actori îi aleg în general foarte greu, castingul mi se pare cea mai dificilă etapă. Era problema mea de indecizie, chiar pe ultima sută de metri am ales şi personajul principal, Alex. La casting mi-a plăcut foarte mult. Am văzut foarte mulţi actori şi m-am hotărât greu. La fel a fost şi cu personajul mamei şi cu tata. În cazul personajelor secundare era mai simplu de hotărât. Dar a durat destul de mult, totuşi. În legătură cu actorii maghiari, în momentul în care am spus că facem coproducţie, asta e unul din regulamentul Eurimages, ca fiecare ţară să participe cu elemente creative şi actorii sunt unul dintre ele, trebuia să avem măcar un actor maghiar. Noi avem trei în final, pentru că am văzut trei, şi mi-au plăcut toţi, se potrivesc în film. Sunt roluri mai micuţe, punctuale, dar fiecare e un personaj cu adevărat. Mi-a fost destul de uşor să aleg, doi dintre ei ştiu şi româneşte, pentru că sunt născuţi aici (Orsolya Török-Illyés şi Rémusz Szikszai n.r.), dar oricum nu era nevoie de asta, pentru că povestea se întâmplă undeva în vestul României, nu se înţelege unde.
Deci nici nu era importantă localizarea poveştii…
Nu, chiar îmi convine, că unii mai vorbesc cu accent, sunt maghiari. E clar, suntem undeva în Ardeal… fără să localizăm exact povestea.
În filmele dvs. frecvent vedem confruntări ale calitaţilor adverse.
E ceva ce îmi place în filme şi am încercat şi aici. Pentru că de bază e o dramă cumva, prin ce trece Alex, în momentele alea nu mi-a venit să râd cu adevărat, pentru că eram foarte stresat, şi am realizat umorul şi comicul după câteva zile. Personajele pe care le-am întâlnit, felul în care m-am purtat, sau cum reacţionează uneori Alex în film, e ridicol. Vreau foarte mult să pun în valoare umorul acelor zile, combinat doar cu drama, care ar fi putut fi, şi nu s-a întâmplat. Îmi place genul acesta de a amesteca stilurile şi genurile, ştii, când râzi, când plângi.
Cam ce gen ar fi…
Este un gen dramedy. Un amestec de dramă şi comedie, nu vreau să fie o comedie, dar să râzi la unele situaţii reale, personajele, comportamentul uman, care e ciudat în situaţiile astea tensionate.
De ce aţi ales Miercurea Ciuc?
Iniţial am mers la Deva, am vrut să vedem locaţiile de acolo, după care producătoarea din Ungaria, Emőke Vágási, care este din Miercurea Ciuc, m-a căutat. Am venit şi toate locaţiile, atât cele interne, de exemplu coridoarele spitalului, cât şi locaţiile exterioare mi-au plăcut foarte mult. Chiar era neaşteptat mai mult decât ne-am fi dorit cu operatorul filmului, Adrian Silişteanu. Până acum am filmat în gară şi în spital, şi vom filma în zilele următoare în centru şi printre blocuri…
Când va avea loc premiera?
Asta e greu de zis, că ţine de strategia producătorului, depinde de festivaluri şi de postproducţie. E un pic prea devreme să o pot spune.
